Într-o noapte friguroasă de ianuarie, am primit o vizită neașteptată din partea unui cățel care ne-a rămas la suflet. Nu a fost abandonat, ci părea un câine al străzii care s-a aciuat pe terenul adăpostului nostru, probabil mânat de cât de multe Urme de Bucurie avem. Încă destul de reticent la prezența umană și-a păstrat curiozitatea pentru a ne întâlni, poate și datorită tuturor cățeilor de care avem grijă.
Vizibil slăbit și tremurând și-a lăsat deoparte teama de oameni și prima sa noapte alături de noi a fost petrecută în parcarea adăpostului. A doua zi, s-a a dispărut.
Cu toate acestea, am sperat că se va întoarce așa că voluntarii noștri i-au pregătit un castron mare și delicious de mâncare. În plus, pentru că știam cât de frig se lasă noaptea, i-am pus acolo șu o cușcă în care să se „cazeze” și să se păzească de îngheț.
A trecut ceva timp, iar când l-am văzut starea lui de sănătate se agravase. Devenise și mai slab și de abia se mai ținea pe picioare. Așa că, atunci când a revenit, după ce a explorat vecinătățile adăpostului, și-a dat seama că Urme de Bucurie este locul ideal pentru el.
L-am internat de urgență și am început să acordăm primul ajutor, până când, încet, încet și-a revenit. Iar după ce am văzut că și-a recăpătat pofta de viață, am zis că un astfel de cățel trebuie să aibă și un nume pe măsură.
Secco.