20% din impozitul pe profit provenit de la tine, minunată companie românească sau micule antreprenor cu PFA, este un dar din dar din care noi facem Rai pentru toate animăluțele care ne trec pragul sau care ajung în brațele noastre de pe străzile României.
În fiecare an, statul te impozitează cu 16% profitul, din aceștia tu poți alege către cine să redirecționezi 20%. Pentru noi, fiecare leu pe care-l primim înseamnă, azi un medicament pentru o pisicuță abandonată, mâine o masă caldă pentru un cățel părăsit, peste o săptămâna, poate, un adăpost pentru un măgăruș bătrân lăsal liber pe drumuri.
Ce nu știi, dincolo de salvarea unor vieți nevinovate este că, aceste vieți salvează și ele alte vieți la rândul lor. Cel mai elocvent exemplu este cel al măgărușilor pe care-i îngrijim cu atâta dragoste.
Ei ne-au ajutat și vor ajuta, în continuare, într-un proiect care nouă ne este extrem de apropiat sufletului: Terapia cu Măgăruși.
Save the Dogs, prin adăpostul „Urme de Bucurie” a decis să aducă o contribuție extraordinară unui proiect început de administrația municipală din Cernavodă.
Era vorba despre ajutorarea copiilor cu handicap. Măgărușii sunt animale foarte empatice, care ajută foarte mult în astfel de terapii, mai ales când vine vorba de copiii cu autism. Astfel că, după sesiunile organizate cu măgărușii de la Urme de Bucurie s-a putut observa o îmbunătățire a stării de spirit a copiilor veniți la terapie.
Acesta este unul din lucrurile bune și concrete pe care le poate realiza banul provenit din impozite. Și iată ce ramificații și implicații are asupra nu numai vieților animalelor dar și a copiilor cu nevoi speciale și a familiilor acestora.
Recunoaști această stare sufletească pe care o ai atunci când îți vezi copilul vesel? Acea bucurie pură care șterge orice greutate și moment dificil prin care treci? Acesta este rezultatul. Un mic bine făcut la timpul său poate ajunge, asemeni unui bulgăre de zăpadă, să devină un bine uriaș.
20% din impozitul pe profit: binele nesperat
Dacă impozitul pe profit realizat de compania ta reprezintă, să spunem, 100.000 de lei, adică acei 16% sunt 100.000 de lei, 20%, adică 20.000 de lei pot fi redirecționați către Urme de Bucurie.
Cu o astfel de sumă, putem hrăni timp de un an mai multe animale salvate, le putem acorda tratamentele de care au nevoie celor bolnave și puteam face sute de operații care vor salva vieți.
Totul depinde doar de tine și de compania ta! Donează 20% din impozitul pe profit și poți salva nenumărate vieți!