Despre noi - Urme de Bucurie
„Urme de bucurie” este centrul de excelență al Save the Dogs and other Animals din România. cernavoda@savethedogs.ro

Cine suntem

Cine suntem?

Urme de Bucurie este proiectul principal al Save the Dogs, o organizație de top pentru protecția animalelor care ajută animalele aflate în nevoie din România, Ucraina și Italia.

La sediul din Cernavodă, România, salvăm câini, pisici, cai și măgari care au fost supuși unor acte de cruzime, le oferim tratament medical și le oferim îngrijiri de cea mai înaltă calitate într-un cadru specializat și liniștit.

De-a  lungul celor 20 de ani de activitate,  Save the Dogs a ajutat mii de animale. În România desfășurăm managementul populației de câini și pisici din 2002, prin sterilizarea zecilor de mii de câini și pisici.

În 2019, Save The Dogs a început proiecte în Italia: sterilizarea câinilor în zonele cu populații mari de câini de stradă și ajutorarea câinilor persoanelor fără adăpost.

 

Misiunea noastră

Să apărăm demnitatea și bunăstarea animalelor printr-o abordare colaborativă care include reducerea nașterilor necontrolate și creșterea gradului de conștientizare cu privire la responsabilitatea pe care o avem față de animale. 

Programele noastre din România includ adopții, asistență veterinară pentru proprietarii de animale de companie care nu-și permit servicii medicale, educație și programe de sensibilizare în zonele rurale.

Din 2022 ajutăm animalele ucrainene. Pe de-o parte am acordat asistență pentru peste 1.000 de refugiați ucraineni care au venit în România cu animalele de companie, iar pe de alta am trimis peste 700 de tone de hrană pentru câini și pisici la adăposturile de animale și spre voluntarii din Ucraina.

 

Consiliul de administrație

Sara Turetta

Președintă și Fondatoare

După ani de voluntariat în adăposturile din Milano, în 2001 Sara a decis să se dedice situației dramatice a câinilor fără stăpân din România, după ce a văzut situația atroce de aici în timpul unei călătorii în august 2001.

Angajată la o agenție de publicitate de prestigiu din Milano, în 2002 Sara își dă demisia pentru a putea administra nou-demaratul proiect de sterilizare de la Cernavodă. După un parcurs îndelungat în România, despre care a povestit în volumul autobiografic „Urme de Bucurie ” (Ed. Humanitas, 2022), Sara s-a întors la Milano unde se ocupă full-time de strângerea de fonduri, de relațiile cu instituțiile din România și din Europa precum și de dezvoltarea organizației.

Imi Torkos

Trezorier

Om de afaceri, locuiește în București.

Împreună cu Marina, soția sa a adoptat mai mulți câini fără stăpân și pisici.
Sprijină diferite cauze sociale, de la cele umanitare la cele legate de mediu.
 

 

Andrea Lenchievici

Consilier

Andreea este medic specialist în medicină de urgență și lucrează într-un mare spital din București. Mulțumită Andreei, în ultimii douăzeci de ani, zeci de câini și pisici fără stăpân au fost sterilizați și adoptați (mulți dintre aceștia au fost găzduiți în casa ei înainte de a merge spre adopție). Cele două pisici și câinele ei – toate foste animale fără stăpân – acceptă cu entuziasm oaspeții în tranzit.

Echipa

Adriana Susmă

Director General

Cu o experiență de peste 7 ani de coordonare de echipe mari în festivaluri de film, proiecte de schimburi europene și acțiuni de ajutor umanitar, Adriana s-a alăturat echipei în 2022, după ce a cunoscut-o pe Sara la granița cu Isaccea. Certificatele sale de Project Management și experiența în antreprenoriat și în mediul corporate o ajută să contribuie la dezvoltarea Urme de Bucurie. Ca activistă pentru drepturile omului, Adriana caută mereu corectitudine și transparență în lume, făcând legătura între oameni și animale. În timpul liber, Adriana este mândrul părinte a 3 pisici și 1 câine, toate salvate din situații dificile.

Steliana Mazilu

Director Adjunct

Iubitoare de animale, pasionată de natură, Steliana s-a îndrăgostit din prima clipă de Urme de Bucurie. Ea a decis să părăsească după mulți ani jobul ei corporatist de Cloud Project Manager și să se alăture echipei din Cernavoda în decembrie 2022.
Dacă nu este la birou, cu siguranță o puteți găsi alături de măgari. Bunăstarea măgarilor este noua ei pasiune și motivație.

Andreea Manea

Manager de logistică

Este unul dintre cei mai vechi colaboratori. Lucrează cu Urme de Bucurie încă din 2004 și e implicată în campaniile de sterilizare a animalelor. E optimistă pentru că vede un interes din ce în ce mai crescut al deținătorilor de animale pentru metodele de control al reproducerii și vede această abordare ca pe un semn clar că societatea se schimbă și datorită eforturilor pe care le facem la Urme de Bucurie. 

 

Mara Sarpe, Marian Rasadeanu

Echipa medicala

Formată din doi tineri medici cu experiențe in diverse categorii, echipa medicală acoperă o gamă largă de proceduri. Intervențiile chirurgicale au ca focus principal sterilizările, in timp ce medicina internă oferă un cadru vast de investigații pentru urgențe medicale, dar și pentru animalele care au nevoie de îngrijiri generale.

 

Fă o diferență în viața animalelor aflate în nevoie!