„Multă lume m-a întrebat de ce nu am fugit din Nicolaev. Mi-a fost pusă această întrebare de foarte multe ori, iar răspunsul nu este mai puțin dureros de fiecare dată când trebuie să-l dau. Desigur, aș putea locui oriunde altundeva, dar sufletul este aici, în acest oraș, în această țară. N-aș putea niciodată să plec de aici și să las mii de animale să moară. Familiile lor nu mai sunt aici. Unele au reușit să scape, dar multe dintre ele au fost ucise. Animalele nu merită toate astea”.
Cea care spune aceste cuvinte dramatice este Anna Kurkurina, campioană mondială la powerlifting și unul dintre curajoșii voluntari ucraineni cu care am lucrat în ultimul an.
Am cunoscut-o pe Anna Kurkurina în timpul ultimei noastre misiuni în Ucraina. Imediat ce am ajuns în Nicolaev, imaginea din fața ochilor ne-a lovit brutal: bombardamentele au distrus total sau parțial aproape toate clădirile. Încă se mai vedeau găurile uriașe lăsate de loviturile artileriei.
Marea majoritate a oamenilor care au fugit, au făcut-o în prima lună de conflict, iar cei care au decis să rămână în urmă, locuiesc în adăposturi improvizate sau în buncăre subterane, unde, de obicei nu există electricitate, căldură sau apa curentă. Kurkurina ne-a mai explicat și faptul că atunci când trupele rusești s-au retras din Herson, soldații au otrăvit bazinele de apă, ceea ce înseamnă că mulți oameni au rămas fără apă potabilă.
Mii de pisici și câini, de la pui până la adulți, s-au ascuns speriate pe străzile părăsite, printre moloz și dărâmături sau în clădirile distruse de bombardamente. Și ele, asemeni oamenilor, sunt victime ale acestui război. Unele dintre acestea au fost abandonate, altele au venit din localitățile învecinate, dar, de asemenea, multe animale s-au născut pe parcursul ultimelor luni.
Anna Kurkurina: Și-a folosit statutul pentru a ajuta oameni și animale
Anna și-a valorificat popularitatea pe care o are în toată țara și a folosit rețelele de socializare pentru a crea o rețea extraordinară de solidaritate care unește acum mii de oameni, pe cei care pot oferi ajutor și cei care au nevoie de el.
Această echipă curajoasă de voluntari are grijă de sute de animale, primindu-le în casele lor acolo unde pot și asigurându-se că cele rămase pe străzi sunt în siguranță, bine hrănite și adăpostite atât cât este uman posibil, având în vedere că războiul se desfășoară în continuare, la doar câteva zeci de kilometri distanţă.
Au înființat puncte de distribuție a hranei unde câinii abandonați pot veni să se hrănească, iar ei pot să monitorizeze constant numărul de animale, care, din păcate, continuă să crească.
Când am întrebat-o pe Anna de ce face toate acestea, ea a răspuns fără ezitare: „Este întotdeauna datoria celor care sunt mai puternici să-i protejeze pe cei mai slabi”.
De când a început războiul, ea a mers în prima linie pentru a distribui sute de kilograme de hrană pentru câini și pisici, construind adăposturi improvizate și împărtășind poveștile animalelor pe care a reușit să le salveze. Luați de exemplu pisica Hachiko, a cărei poveste o puteți citi AICI, sau Julya, care a scăpat dintr-o clădire în flăcări.
„Ucraina este ca Julya”, povestește Anna într-un videoclip postat pe canalul ei de YouTube. „Aproape că a murit scăpând dintr-un incendiu, dar încă mai are atât de multă dragoste de dăruit”.
Sute de tone de mâncare pentru animale, trimise în Ucraina
Aici, la Salvați câinii, am trimis peste 600.000 de kilograme de hrană pentru câini și pisici în Ucraina de la începutul conflictului, împreună cu peste 450 de cuști și sute de pături. Vom continua să facem asta atâta timp cât fondurile ne vor permite.
Acum că iarna se apropie de sfârșit, prioritatea noastră este să începem sterilizarea animalelor în efortul de a le reduce numărul. Pe măsură ce intrăm în sezonul de reproducere, riscul este ca numărul de nașteri să scape de sub control, agravând și mai mult o situație deja dramatică.
Pentru a face acest lucru, avem nevoie de sprijinul tuturor. Ne puteți ajuta să trimitem mai multe alimente și să acoperim costurile sterilizărilor făcând o donație la acest link.